ANAF va extinde termenul în care Trezoreria statului corectează automat plățile făcute în conturi eronate de persoanele fizice, ca urmare a schimbării contului unic în vară, și introduce un astfel de termen limită și pentru firmele mijlocii, după mutarea acestora, de la 1 noiembrie, din administrarea direcțiilor regionale ale ANAF la structurile județene ale Fiscului. Pentru contribuabilii persoane fizice, plățile greșite vor fi redirecționate automat până la 31 decembrie, iar pentru firmele mijlocii, până la 31 martie. După aceste date, se revine la practica obișnuită, iar persoanele și firmele care plătesc în cont eronat riscă dobânzi și penalități la datoriile pe care intenționau să le achite, dar care rămân nestinse.
Plata în același cont a contribuțiilor și impozitului pe profit/venit/TVA va intra în vigoare cu o întârziere de 6 luni, la 1 iulie 2018 și nu de la 1 ianuarie 2018, a decis astăzi Guvernul, aprobând măsura anunțată recent de Ministerul Finanțelor ca pregătită.
Plata în același cont a contribuțiilor și impozitului pe profit/venit/TVA va intra în vigoare cu o întârziere de 6 luni, la 1 iulie 2018 și nu de la 1 ianuarie 2018. Guvernul nu a furnizat un motiv clar al deciziei pregătite, afirmând că vine în contexul "modificărilor legislative în domeniul fiscal adoptate recent", potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pentru prorogarea termenului. În prezent, Ministerul Finanțelor lucrează cu Ministerul Justiției la un alt proiect, care reintroduce pedeapsa cu închisoarea de la 1 an la 6 ani pentru angajatori în cazuri de reținere și nevirare a contribuțiilor.